Cum ne pregătim de Crăciun

Ne apropiem de marele praznic al Nașterii Mântuitorului, o sărbătoare care ne mângâie sufletele adesea rătăcite. Aducem azi în fața dumneavoastră povestea unui copil care nu a reușit să se pregătească așa cum se cuvine pentru această sărbătoare, adică nu s-a spovedit și de aceea este foarte trist. Povestea are însă un final fericit deoarece Dumnezeu îi vestește prin glasul celor din jurul său că nu este totul pierdut și nu trebuie să uite de colindul sfânt pe care să-l ducă acum din casă în casă, din suflet în suflet. Fie ca Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos să fie pentru fiecare dintre dumneavoastră, tânăr sau vârstnic, prilej de bucurie, de […]

Activitati in luna mai – păstrarea mediului înconjurător curat

Activitati in luna mai – păstrarea mediului înconjurător curat

In luna mai în Centrul Educațional-Inovativ Beiuș s-au desfășurat o activitate și trei cateheze. Activitatea s-a axat pe modulul V din cadrul Toolkit-ului și a avut două părți: prima parte a urmărit transmiterea de cunoștințe privind importanța păstrării mediului înconjurător curat, iar a doua parte a fost o activitate practică. Partea practică a constat într-o acțiune de ecologizare pe valea Finișului din județul Bihor. Această acțiune a fost una reușită nu doar prin mobilizarea tuturor celor implicați ci și prin efectul spontan creat, coeziunea grupului, sensibilizarea față de frumusețea naturii și aprecierea  bunurilor materiale pe care Dumnezeu ni le-a dat. In cadrul orelor de cateheză au fost dezbătute următoarele teme: bucuria […]

Colind drag colind

Colind drag colind

In luna decembrie 2014  in asteptarea Sfintelor Sarbatori de iarna  elevii inscrisi in Proiectul Alege Scoala au dus vestea Nasterii Domnului Iisus Hristos ,,bunicilor” de la Centrul de ingrijire al varstnicilor din Baita jud. Bihor, fiind primiti cu bucurie, dar si bucurosi ca au adus o mangaiere ,,bunicilor”.

Toleranta

Toleranta

A fost o activitate reuşită. Am abordat tema întrucât mediul şcolar al copiilor noştri este unul multiconfesional şi multietnic. Toleranţa este o componentă de bază a relaţiilor interumane de aici. Chiar dacă discuţiile au fost aprinse concluziile au fost calme. Barierele etniei, confesiunii sau limbii nu exista pentru un creştin cu adevărat practicant şi pilda samarineanului s-a arătat a fi mereu actuală. În ciuda faptului că sunt mai deschişi şi toleranţi decât părinţii lor, copiii din grupă, par a fi şi mai buni cunoscători ai credinţei lor. Dumnezeu să ne ajute !